-Scrisoare deschisă –
Către,
BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
–în atenția: Domnului Guvernator Mugur Isărescu
Mugur Isărescu este de departe cel mai longeviv guvernator al unei bănci naționale din lume!
A fost numit guvernator în anul 1990 de regimul de tristă amintire Ion Iliescu. Cu un venit net lunar de 16.000 de euro, Mugur Isărescu este cel care in cele 7 mandate ”a reușit” să gireze falimentul a 11 bănci și a celebrelor jocuri piramidale CARITAS și MONDO PROSPER.!
Aceste ”performanțe” au fost realizate de BNR deși are o structură organizatorică fabuloasă, astfel:
A. Structura Centrală:
- Consiliul de Administrație:
- Număr de persoane: 9
- Venit lunar: 84.000 euro
- Structura Organizatorică Centrală:
- Număr de direcții: 27
- Personal în conducere (directori, directori adjuncți, șefi de serviciu, șefi de birou etc.)
- Salarii nete lunare:
- Directori: între 20.000 lei și 45.000 lei (variază în funcție de vechime)
- Comitete:
- Număr de comitete (politică monetară, supraveghere, risc etc.): 8
B. Rețeaua Teritorială:
- Sucursale Regionale: 6
- Agenții Județene: 13
În calitate de partid politic preocupat și de transparența și eficiența instituțiilor financiare, dorim să atragem atenția asupra unor aspecte legate de activitatea Băncii Naționale a României, în special în ceea ce privește cheltuielile vis-à-vis de performanțele realizate.
Este de notorietate faptul că domnul Guvernator Mugur Isărescu deține această funcție, de 34 de ani, fără să avem informații clare cu privire la gestionarea instituției sub conducerea sa.
Prin această scrisoare deschisă, dorim să avem claritate și transparență în privința cheltuielilor efectuate de Banca Națională a României în anii 2021, 2022 și 2023.
În special, solicităm să faceti public detalii despre următoarele aspecte financiare:
- Valoarea cheltuielile aferente salariilor, primelor de vacanță și alte drepturi bănești acordate membrilor Consiliului de Administratie, structurilor centrale și regionale.
- Valoarea celorlalte cheltuielilor din acești ani înregistrate pe categorii de conturi .
Conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, vă solicităm respectuos să furnizați aceste informații pentru a ne asigura că banca funcționează într-un mod transparent și eficient.
Suntem conștienți de importanța și complexitatea activității Băncii Naționale a României și suntem convinși că transparența în privința cheltuielilor va consolida încrederea publică în instituție.
Cu considerație ,
P r e ș e d i n t e ,
Adrian-Ștefan Iurașcu